Monografie Balta Alba

Baile - un satuc printre frumoasele sate pitoresti de pe intinsul Campiei Romane. 
Situat pe o artera de comunicatie importanta intre Muntenia si Moldova, acesta a luat fiinta din porunca primului Domn al Principatelor Romane, Principele Alexandru Ioan Cuza, intre anii 1864 – 1866.
Marturia ca aceste meleaguri au fost inzestrate, parca dintr-o putere divina, cu un izvor de tamaduire a durerilor fizice omenesti, a constituit motiv de inserare in operele de netagaduit ale lui Vasile Alecsandri si Tudor Vianu.
Daca Alecsandri descrie cu realitatea vremurilor de atunci pitorescul intinsurilor din Baragan ce l-au purtat spre lacul mare al tamaduirilor - Balta Alba, Tudor Vianu, in operele sale, destainuie suferintele lui Alexandru Odobescu, care la varsta de 14 ani, a fost dus zilnic de catre mama lui, la locul de miracol al sanatatii, la apa care aduce in oasele celor reumatici, sanatate si tinerete. Acesta era adus zilnic cu “caleasca” pe distanta de 3 km din satul Gradistea pe locul unde astazi se gaseste satul Baile.
Nu este mai semnificativ pentru existenta acestui lac tamaduitor decat acea fresca, capodopera a picturii romanesti, data de Teodor Aman si intitulata “La scaldatoare”.
Vestea despre puterile tamaduitoare ale acestui lac au condus la aparitia prin anii 1860 – 1870, datorita formarii unei societati romano-italiene, a unei statiuni balneare pe actuala asezare a satului Baile si care, pentru acele vremuri, era considerata o statiune “gigant”, ea cuprinzand urmatoarele edificii:

• un hotel sanatorial cu 3 nivele, adapostind in principal 200 de camere cu 400 de locuri de tratament;
• un cazinou cu 300 de locuri;
• 4 vile, parter si etaj cu cate 4 apartamente fiecare;
• un cazinou pe piloni, in apa, care adapostea 20 cabine de bai calde de namol, sala de gimnastica si o sala de cazinou cu 100 locuri;
• un complex pentru incalzire - central;
• o cladire administrativa.

Intregul complex era amplasat pe malul lacului, intr-o ambianta de vegetatie naturala cu alei de nuci, ciresi si salcami, cat si locuri de agreement – poienite, pentru vizitatori.
Aceasta statiune balneara a functionat timp de 40 ani, pana la inceputul primului razboi mondial, cand societatea fondatoare a abandonat-o si datorita vitregiilor vremurilor care au urmat aceasta s-a distrus in totalitate.
Trecand timpul, in anii 1966 – 1967, o comisie a institutului de balneorologie de pe langa Spitalul Brancovenesc din Bucuresti, a dispus unui colectiv format din medici, geodezi si geologi sa analizeze trecutul acestor bai, continutul organic al namolului si eficacitatea acestuia asupra sanatatii oamenilor. Cu toate ca rezultatele cercetarilor efectuate de acest colectiv erau favorabile, acestea au fost in zadar din cauza autoritatilor de atunci care au sistat construirea unei noi statiuni balneoclimaterice.